Despre noi

CUNOAȘTERE. CULTURĂ. CREATIVITATE

Asociaţia Podium susține dezvoltarea cunoașterii și performanței artistice, științifice și sportive. De asemenea, inițiază proiecte în acest sens, dezvoltând un climat liber și constructiv, în care omul să dea măsura potențialului și a valorii sale.

Podium înseamnă ascensiune și vizibilitate. În acest scop, Asociaţia va organiza ateliere de arte plastice, muzică, teatru, dans, dar şi cursuri de ştiinţă şi sport. Acestea se adresează tuturor celor interesaţi de dezvoltarea capacităţilor personale, indiferent de vârstă, statutul social şi de pregătirea profesională.

ASOCIAŢIA PODIUM ŞI-A GĂSIT LOCUL: CASTELUL. CASTELUL CUNOAŞTERII.

Fiecare dintre noi avem un Vis, un Castel în interior. Drumul spre Castel este drumul spre tine însuţi, un Drum care poate fi pavat cu :

  • CUNOAŞTERE
  • CULTURĂ
  • CREATIVITATE

Castelul Asociaţiei Podium are porţile deschise în Târgu Mureş pe str. Horea nr.27, prin cursuri, ateliere, sesiuni de dezvoltare a creativităţii şi a a regăsirii de sine.

Pentru că vrem să vă ajutăm să vă împliniţi Visul şi să găsim Drumul împreună, ne puteţi contacta la: facebook.com/asociatiapodium si facebook.com/castelulcunoasterii, dar şi la numărul de telefon: 0746.232.134

Vă aşteptăm să vă regăsiţi !

Ca să nu vă rătăciţi vă arătăm drumul spre Castel !!!

drumul spre castel