Asociația Podium – Scriitori la școală – 2020

Într-un an care a sfidat toate normele posibile şi care, prin natura sa provocatoare şi dificilă va rămâne în memoria umanităţii pentru totdeauna, cea de-a treia ediţie a proiectului Scriitori la școală, derulat de Asociația Podium, nu putea fi decât una atipică. Bilanţul ediţiilor precedente, reunind 15 scriitori români şi maghiari invitaţi în 7 licee din Târgu Mureş, în cadrul unor întâlniri de pe urma cărora au beneficiat aproximativ 1000 de elevi şi 24 de cadre didactice ne-a încurajat să continuăm şi în acest an, în pofida tuturor impedimentelor. Astfel, ne-am adaptat circumstanţelor, am mutat întâlnirile în zona online şi i-am invitat în perioada septembrie-noiembrie pe scriitorii Dragomán György, Szabó T. Anna, Hristina Doroftei, Radu Țuculescu, Szabó Róbert Csaba, Márton Evelin, Ioana Nicolaie și Radu Vancu.

Aceștia au ținut ore de literatură română și maghiară contemporană pentru elevi de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas“, Liceul Vocațional de Arte din Târgu Mureș, Colegiul Pedagogic „Mihai Eminescu“, Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai“, Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” şi Liceul Teologic Romano-Catolic „II. Rákóczi Ferenc“. Ba mai mult, Dragomán György şi Szabó T. Anna au reuşit să cunoască şi nişte liceeni din Oradea. La fel ca și până acum, scriitorii au avut libertate absolută în modul de desfășurare a orelor, iar caracterul informal și prietenos al abordării a apropiat elevii de literatura autohtonă contemporană care, în mare măsură, e absentă din programa școlară. Elevii au avut șansa de a cunoaște latura umană a scriitorilor, povestea autentică a aventurii scriitoricești și, bineînţeles, prilejul de a adresa întrebări direct la sursă.

Proiectul Scriitori la școală 2020 a fost cofinanțat de Primăria Târgu Mureș și a beneficiat de sprijinul instituțional al Inspectoratului Școlar Județean Mureș.